Instanţele franceze vor examina, joi, cererea neobişnuită a unei asociaţii care solicită returnarea "Giocondei", capodopera lui Leonardo da Vinci expusă la Luvru, care are puţine şanse de succes, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conseil d'Etat, cea mai înaltă instanţă administrativă a Franţei, a fost solicitată de International Restitutions, o asociaţie misterioasă al cărei sediu şi conducători sunt necunoscuţi, să "declare inexistentă" decizia regelui Francisc I "de a se apropria" de portretul Giocondei.

Asociaţia, care se prezintă în faţa Consiliului de Stat fără avocat, cere ca toate actele "luate în baza deciziei contestate" să fie declarate "inexistente".

International Restitutions, care pretinde că acţionează "în numele urmaşilor moştenitorilor pictorului", speră că, dacă va obţine câştig de cauză, această capodoperă renascentistă va fi "radiată" de pe inventarul Muzeului Luvru.

În cazul în care cererea International Restitutions va avea succes, ar trebui ca "Mona Lisa", care a fost uneori o sursă de tensiune între Franţa şi Italia, să fie retrasă de la Luvru? Cu siguranţă nu în viitorul imediat. Cereri similare din partea asociaţiei, pentru opere mai puţin emblematice decât "Mona Lisa", nu au avut niciodată succes.

În octombrie 2022, de exemplu, asociaţiei, care a solicitat scoaterea din inventarul Luvrului a "obiectelor provenite din transporturile făcute în urma săpăturilor efectuate de serviciul arheologic al Armatei Orientale", i s-a răspuns că nu va fi posibilă scoaterea "Giocondei".

După ce a căzut în dizgraţia familiei de Medici, Leonardo da Vinci a intrat sub protecţia lui Francisc I în iarna anului 1516.

În bagajele sale a luat câteva dintre tablourile sale, inclusiv "Mona Lisa" (pictată între 1503 şi 1506). Şi-a oferit operele suveranului francez, care i-a plătit în schimb o pensie.

Aceste lucrări au intrat în colecţiile regale şi nu au părăsit niciodată Franţa. "Mona Lisa" se află la Luvru din 1797.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.