Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această livrarea avut loc ”la cererea diectă a preşedintelui” Joe Biden, în februarie, dezvăluie un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat Vedant Patel.

Aceste rachete - care făceau parte dintr-un ultim ajutor destinat Ucrainei, trimis la 12 martie - a ”sosit în Ucraina luna aceasta”, precizează el.

Includerea acestor rachete în pachetul din martie nu a fost anunţată la acel moment ”pentru a menţine o securitate operaţională a Ucrainei, la cererea sa”, dezvăluie purtătorul de cuvânt.

Ucraina a folosit pentru prima oară - în octombrie - împotriva Rusiei rachete americane de tip ATACMS, însă cele trimise acum au o rază de acţiune mai mare, de până la 300 de kilometri.

Miercuri, preşedintele american Joe Biden a promulgat un vast plan de asistenţă a Ucrainei.

El i-a promis o primă trimitere masivă de armament - în valoare de un miliard de dolari - în ”orele” următoare.

Statele Unite au intenţia să le livreze ucrainenilor rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS - aşa cum au făcut-o de altfel, foarte discret, în ultimele săptămnâni.

Jake Sullivan a apreciat că este ”adecvat” să se furnizeze aceste sisteme pe care americanii au refuzat mult timp să le trimită Ucrainei.

El a apreciat că Rusia nu are niciun motiv să vadă în ele o provocare, pentru că ea foloseşte ea însăşi rachete cu rază lungă de acţiune care i-au fost furnizate de către Coreea de Nord.

”Este nevoie de timp pentru a ieşi din groapa săpată de cele şase luni de aşteptare” în Congres, a recunoscut Jake Sullivan, consilierul în probleme de securitate naţională al Casei Albe.

El avertizează că este ”posibil ca Rusia să realizeze progrese tactice suplimentare în săptămânile următoare”.

Ajutorul american este aşteptat cu nerăbdare de către armata ucraineană, care se confruntă cu o pernurie de recruţi şi de muniţie împotriva presiunilor constante ale trupelor ruse în est.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.