Procuratura Anticorupţie din Republica Moldova a anunţat miercuri că a finalizat urmărirea penală şi a trimis-o în judecată pe Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăuziei, pe motiv că ar fi acceptat cu bună ştiinţă bani din partea unui grup criminal organizat. Într-o primă reacţie, başcana autonomiei găgăuze susţine că dosarul este fabricat şi ar fi fost demarat „la ordinul Maiei Sandu”, preşedinta ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guţul este acuzată că a canalizat fonduri din Rusia între 2019 şi 2022 pentru a finanţa partidul pro-rus ŞOR, în prezent interzis, înfiinţat de Ilan Şor, oligarhul condamnat pentru fraudă în Republica Moldova care în prezent a fugit din ţară.

Procurorii au constatat că Evghenia Guţul, fiind secretară în cadrul unui departament al fostului partid ŞOR „a fost activ implicată în activitatea de introducere sistematică a mijloacelor financiare necontabilizate în Moldova, parvenite din partea unui grup criminal organizat, preponderent din Federaţia Rusă”. Într-un alt cap de acuzare, procurorii o acuză, de asemenea, pe Guţul că a plătit persoane pentru a participa la protestele antiguvernamentale organizate de Partidul ŞOR în 2022. Procurorii au stabilit că Guţul, în 2022, „a coordonat activitatea unor oficii teritoriale ale fostului partid ŞOR, fiind responsabilă inclusiv de remunerarea participanţilor la protestele organizate de partid, astfel acceptând finanţarea partidului politic din partea unui grup criminal organizat în sumă totală de 42 498 532,40 lei”, scrie NewsMaker.

„Astăzi, în judecată a ajuns un dosar penal fabricat împotriva mea. Materialele au fost transmise de Procuratura Anticorupţie, care luptă la ordinul lui Sandu doar cu cei care fac viaţa mai bună în ţara lor”, a reacţionat Guţul pe reţelele sociale.

Başcana mai spune că a anticipat acţiunile organelor de drept şi este gata să continue „lupta pentru bunăstarea cetăţenilor”.

„Eu, spre deosebire de Sandu, sunt în locul meu nu întâmplător, ci datorită alegerii oneste a oamenilor. Şi voi rămâne cu oamenii”, a mai scris Guţul.

Cunoscută pentru opiniile sale puternic pro-ruse şi pentru că a cerut legături mai strânse cu Moscova, Evghenia Guţul riscă între 2 şi 7 ani de închisoare, dacă va fi găsită vinovată şi, de asemenea, i se va interzice să deţină funcţii guvernamentale.

Urmărirea penală a fost demarată în ianuarie 2022, reaminteşte NewsMaker.

Evghenia Guţul a fost aleasă în funcţia de başcan al Găgăuziei la 14 mai 2023. Ea a câştigat scrutinul cu peste 52% din totalul de voturi.

După alegeri, Guţul şi echipa oligarhului fugar Ilan Şor, care a susţinut-o pentru această funcţie, au fost acuzaţi de coruperea alegătorilor. Centrul Naţional Anticorupţie a pornit atunci o cauză penală „pe fapte de infracţiune de corupere a alegatorilor şi încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale”. Guţul şi Şor au negat acuzaţiile aduse.

La 19 iulie 2023, Evghenia Guţul a fost învestită oficial în funcţie în cadrul unei ceremonii somptuoase la care au participat inclusiv vedete din Turcia. Alături de noul başcan nu au fost, însă, nici ex-guvernatoarea UTA Găgăuzia Irina Vlah, nici conducerea de vârf a Republicii Moldova. Deşi de la învestire au trecut 10 luni, preşedinta Maia Sandu, care trebuie să o numească pe Guţul în funcţia de membru al Executivului prin decret prezidenţial, nu a semnat actul. 

La 22 februarie 2024, echipa lui Şor s-a adresat Curţii Constituţionale pe marginea refuzului preşedintei de a o desemna pe Guţul membru al Guvernului, aşa cum prevede legea.

Evgenia Gutul, care a ieşit din anonimat anul trecut când a câştigat alegerile pentru conducerea regiunii autonome Găgăuzia, are relaţii tensionate cu guvernul central, care se teme că Rusia şi oligarhii exilaţi proruşi se amestecă în peisajul său politic. Aceste tensiuni par să fie în creştere după ce Guţul, Şor şi alţi politicieni pro-ruşi au anunţat la Moscova, la sfârşitul săptămânii trecute, formarea unui bloc denumit „Victorie” pentru a participa la alegerile prezidenţiale şi la referendumul privind aderarea la UE, convocat de Maia Sandu pentru luna octombrie.

În ultimele luni, Guţul a călătorit la Moscova pentru a se întâlni cu oficiali de rang înalt, iar luna trecută s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.