Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde autorităţile au decis să menţină controalele la frontierele interne UE, până la finalul lunii octombrie. Decizia vine în contextul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Paris şi al celui de securitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MAE, autorităţile franceze au decis menţinerea controalelor la frontierele interne UE ale Republicii Franceze - terestre, maritime şi aeriene - până la data de 31 octombrie 2024. Verificările sunt aplicabile tuturor persoanelor care doresc să călătorească în Franţa, indiferent de cetăţenie.

”Decizia autorităţilor franceze a fost luată în contextul securitar deosebit din acest stat, impus de apropierea Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Paris şi de ridicarea de către autorităţile franceze a planului «Vigipirate» la nivelul cel mai înalt, de «urgenţă atentat terorist», pe întreg teritoriul ţării din luna martie 2024”, explică reprezentanţii MAE.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele numere de telefoane de urgenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă: Consulatul General al României la Paris: +33680713729; Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736; Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

MAE recomandă consultarea paginilor web: https://paris.mae.rohttps://cgparis.mae.ro/https://lyon.mae.ro, https://marsilia.mae.rohttps://strasbourg.mae.rowww.mae.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.