Argentina a reuşit să înregistreze în primul trimestru din 2024 un excedent bugetar de 275 de miliarde de peso (300.000 de dolari), îşi exprimă bucuria noul preşedinte Javier Milei, care evocă o ”realizare istorică”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Javier Milei a subliniat că Argentina a înregistrat primul său excedent public trimestrial din 2008 încoace.

În primul trimestru al lui 2024, statul argentinian a înregistrat un excedent de aproximativ 275 de miliarde de peso (309.000 dolari), a anunţat luni la telviziunea naţională preşedintele argentinian.

”Acesta este primul trimestru cu un excedent financiar din 2008”, a subliniat el, referindu-se la primul an de guvernare al rivalei sale politice de stânga Cristina Kirchner.

Este vorba despre ”o relizare de dimenisuni istorice la scară mondială”, s-a lăudat Javier Milei, care a ajuns la putere în decembrie.

”Dacă statul nu cheltuieşte mai mult decât încasează şi nu a recurs la emiterea (de monedă), nu există inflaţie. Asta nu e magie”, a adăugat Javier Milei, un economist ultraliberal care se defineşte el însuţi drept un ”anarho-capitalist”.

Şeful statului argentinian a promis să aducă deficitul bugetar la zero - un obiectiv mai ambiţios decât cel impus de către Fondul Monetar Internţaional (FMI), cu care Argentina a încheiat un acord de împrumutare a sumei de 44 de miliarde de dolari.

În acest scop, el a lansat un program de austeritate draconic, care include o paralizie a lucrărilor publice, concedierea funcţionarilor, închiderea administraţiilor, reducerea subvenţiilor şi ”îngheţarea” bugetului, în contextul în care inflaţia a atins 290% pe an, iar jumătate din populaţie trăieşte în sărăcie.

”Să nu speraţi la o soluţie prin cheltuieli publice”, avertizează Javier Milei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.