Peste 130 de studenţi au fost arestaţi în noaptea de luni spre marţi la New York, în faţa sediilor prestigioasei universităţi NYU, în urma unor manifestaţii studenţeşti propalestiniene, declară marţi poliţia AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste 133 de persoane au fost eliberate, declară un purtător de cuvânt al Poliţiei din New York (NYPD).

Un reprezentant al forţelor de ordine, Kaz Daughtry, a publicat pe X o scrisoare a Universităţii care a cerut poliţeii să intervină ”pentru a evacua manifestanţii”.

”Dacă refuză să plece, cerem NYPD să ia măsuri coercitive în consecinţă, care pot merge până la arestare”, se arată în scrisoare.

NOUĂ MOBILIZARE ÎN CAMPUS

Mai multe campusuiri americane s-au inflamat în ultimel zile din cauza Războiului din Fâşia Gaza.

Studenţi organizează manifestaţii şi acţiuni de ocupare prin care cer oprirea războiului purtat de către Israel în Fâşia Gaza, un teritoriu palestinian pradă a unui dezastu umanitar.

Aproximativ 100 de studenţi propalestinieni au fost arestaţi săptămâna trecută la Universitatea Columbia, tot la New York.

Şi atunci, preşedinta Universităţii a cerrut poliţiei să intervină.

”APELURI LA VIOLENŢĂ ÎMPOTRIVA EVREILOR”

Mai multe personalităţi, inclusiv aleşi din Congres, acuză aceste adunări de aţîţarea antisemitismului, o dezbatere care a ajuns până la Casa Albă.

”În ultimele zile, am fost martori ai unei hărţuiri şi apeluri la violenţă împotriva evreilor”, declara duminică preşedintele Joe Biden, citat într-un comunicat, în ajunul Paştelui evreiesc.

”Acest antisemitism flagrant este condamnabil şi periculos şi nu are absolut deloc ce să caute în campusurile universitare şi nici nicăieri altundeva în ţară”, declara şeful statului american.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.