Fundaşul Evan Ndicka de la AS Roma, care s-a prăbuşit în timpul unui meci din etapa a 32-a din Serie A, a primit undă verde din partea medicilor pentru a-şi relua activitatea fizică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Evan Ndicka a fost supus unei serii de examene cardiologice şi pulmonare de nivel trei, care au confirmat absenţa oricărei patologii cardiace şi recuperarea pneumotoraxului minim observat" după meci, a explicat Roma. "Ca urmare, jucătorul poate relua activitatea fizică, care va rămâne sub supraveghere", a adăugat aceasta.

Roma, locul 5 în campionatul Italiei şi calificată în semifinalele Ligii Europa, unde va înfrunta pe Bayer Leverkusen, nu a oferit un calendar pentru revenirea lui Ndicka în competiţie.

Fundaşul în vârstă de 24 de ani s-a prăbuşit pe teren la 14 aprilie, în minutul 70 al meciului dintre Udinese şi AS Roma, din etapa a 32-a a campionatului italian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.