Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat testul cu un lansator de rachete multiple, a anunţat vineri agenţia de stat KCNA, la câteva zile după ce a participat la o primă simulare a unei "lansări nucleare", relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Caracteristicile de zbor, de impact şi de concentrare ale proiectilului de 240 de milimetri al unui lansator multiplu de rachete, fabricat la noua unitate a industriei de apărare de la Phenian, au fost evaluate foarte satisfăcător" în timpul testului, a transmis agenţia oficială KCNA.

Kim Jong Un a subliniat "necesitatea (...) de a finaliza planul de producţie de muniţii în acest an într-o manieră calitativă", a adăugat KCNA.

Acest lansator de rachete echipat cu "o nouă tehnologie va aduce o schimbare strategică în consolidarea puterii artileriei nord-coreene", a mai spus el, potrivit aceleiaşi surse.

Marţi, KCNA a relatat că Kim Jong Un a supervizat prima simulare de "lansare nucleară" a ţării, o manevră de răspuns la exerciţiile militare desfăşurate în comun de SUA şi Coreea de Sud.

După un număr record de teste cu rachete în 2023, Coreea de Nord a efectuat mai multe lansări de la începutul acestui an. În special, la începutul lunii aprilie, regimul nord-coreean a declarat că a testat o nouă rachetă hipersonică cu combustibil solid cu rază medie şi lungă de acţiune.

La 19 aprilie, acesta a anunţat testarea unui "focos foarte mare" destinat unei rachete de croazieră strategice.

Din 2006, Phenianul este supus unei serii de sancţiuni ONU, care au fost înăsprite de mai multe ori de atunci, inclusiv o interdicţie privind dezvoltarea rachetelor balistice şi a armelor nucleare. Cu toate acestea, Phenianul şi-a continuat programele militare interzise şi, în 2022, şi-a declarat "ireversibil" statutul de putere nucleară.

În martie, Rusia s-a opus prin veto unui proiect de rezoluţie în Consiliul de Securitate al ONU care prelungea cu încă un an mandatul comitetului de experţi însărcinat cu monitorizarea aplicării acestor sancţiuni.

Coreea de Nord şi-a întărit recent legăturile cu Rusia, aliatul său tradiţional care a fost izolat de la începutul războiului din Ucraina. Washingtonul şi Seulul acuză Phenianul că livrează arme Moscovei în schimbul tehnologiei militare.

De asemenea, Phenianul şi-a înăsprit considerabil tonul împotriva Coreei de Sud, descrisă acum ca fiind "principalul său inamic" cu care orice perspectivă de reunificare este inutilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.