Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizând că nimic nu se poate implementa în România fără cea mai stabilă structură a administraţiei româneşti, administraţia locală, primarii şi preşedinţii de CJ, care au un mandat stabil de 4 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nimic nu se poate implementa în România fără cea mai stabilă structură a administraţiei româneşti, administraţia locală. Fără primari, preşedinţii de Consilii Judeţene, care sunt stabili pentru 4 ani. Prim-miniştrii, aţi văzut, că se schimbă unul pe an, eu sunt al zecelea în această serie de prim-miniştri, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la Dezbaterea „Comunităţi europene pentru România”. 

El a precizat că ”stabilitatea în schimb a a rămas la primari, ei sunt partenerii principalui ai românilor, ei dezvoltă comunităţi”.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Guvernul trebuie să vină cu trategiile, cu reformele şi cu o implementare mult mai uşoară care să repspecte regulile de transparenţă foarte clare ale UE”, a precizat Ciolacu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.