Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, joi seară, la avanpremiera de gală a filmului “În inima Naţionalei – Din vestiar până în Germania”, că până în prezent s-a bucurat de o colaborare foarte bună cu federaţia şi că discută despre o eventuală prelungire a contractului. “România mereu este pe primul loc în inima mea şi are întâietate”, a afirmat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“M-am bucurat de o colaborare extraordinară cu federaţia, m-am simţit liber tot timpul, am simţit suport. Pentru mine echipa naţională rămâne tot timpul pe primul loc. Sunt dator echipei să duc munca până la capăt, cel puţin până la turneul final. Suntem în discuţii pentru prelungire. România mereu este pe primul loc în inima mea şi are întâietate”, a afirmat Iordănescu.

Edward Iordănescu a precizat că încă nu este momentul să vorbească despre selecţia pentru Campionatul European, dar a subliniat că el crede “foarte tare în acest grup”.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Avanpremiera de gală a filmului “În inima Naţionalei – Din vestiar până în Germania” a avut loc joi, la Cinema City în AFI Cotroceni. La eveniment au participat membrii staff-ului tehnic al naţionalei, jucători ai echipei naţionale şi alţi invitaţi speciali.

Din 13 mai în avanpremieră şi din 17 mai în cinematografele din toată ţara, filmul “În inima Naţionalei” spune povestea calificării tricolorilor la EURO 2024 şi propune o perspectivă unică şi autentică asupra călătoriei echipei naţionale spre turneul final din Germania.

Acces fără precedent pentru suporteri în culisele antrenamentelor şi meciurilor, secretele momentelor-cheie care au bucurat milioane de români, emoţii, sacrificii, încordare şi sărbătoarea finală. Toate sunt parte din filmul „În inima Naţionalei – Din vestiar până în Germania”, regizat de Remus Achim.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.