Pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov intervin, joi, cu mai multe autospeciale pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două vagoane de tren dezafectate, în zona de triaj dintre Gara Basarab şi Podul Grant. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari de fum. Pompierii au transmis că incendiul a fost localizat. Reprezentanţii CFR SA au transmis că nu este afectată circulaţia trenurilor sau siguranţa călătorilor.
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate
În schimb, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a transmis că incendiul s-a produs la un vagon dezafectat, staţionat pe linia 5B din Grupa Tehnică Basarab.
”
Menţionăm faptul că nu este afectată circulaţia trenurilor sau siguranţa călătorilor”, a arătat CFR SA.Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.